PetsHome.ro
Lumea Animalelor
Caracteristici:
Inaltimea:
M. 65-70 cm
F. 63-68 cm
Greutatea:
M. 27-40
F. 27-32
Este o rasa veche franceza, stramosul lui fiind cainele ciobanesc persian adus de romani in Galia. In secolul al XIII-lea, rasa s-a imbunatatit prin incrucisarea cainilor indigeni cu cainele Deerhound adus din Anglia de catre calugarii flamanzi. Initial, el s-a numit “caine de campie” si numai in anul 1863 a capatat numele de Beauceron la prima expozitie canina de la Paris. Este raspandit numai in Franta.
Caine de talie mare, solid, rustic, puternic, cu corpul bine construit si musculos, fara a fi prea greoi, cu osatura membrelor puternica; capul lung, proportionat fata de corp, bine conturat, cu linii armonioase, este tinut semet; ochii sunt vii, inchisi la culoare, usor ovali, blanzi si inteligenti; urechile prinse sus, sunt taiate si purtate drept; gatul este musculos si bine atasat de trunchi, toracele lat si adanc, spatele drept, cu greabanul proeminent, jaretul puternic si adanc, labele tari, rotunde si elastice; coada lunga pana la jaret formeaza la varf un usor carlig; parul este tare, des, scurt si gros, bine lipit de corp, cu puf scurt si moale; pe pulpe si pe burta are franjuri. Este inteligent si ascultator, disciplinat, foarte activ si curajos, dar nervos, brutal, agresiv, musca pe neasteptate, este insa foarte atasat si credincios stapanului si iubeste copii. Poate alerga pana la 80 km pe zi fara sa fie obosit. Parul este de culoare neagra, fie negru cu semne de foc, negru luminos, aramiu, tricolo-cenusiu cu pete negre si roscate, cenusiu.