PetsHome.ro
Lumea Animalelor

Caracteristici:
Inălţime:
M. 55 - 60 cm
F. 50 - 55 cm
Greutate:
M. 25 kg
F. 25 kg
Culoarea părului:
Cenuşiu-albăstrui ca oţelul cu pete brune; brun complet; alb şi maron; alb şi portocaliu.

Rasă veche cunoscută încă din timpul lui Xenofon, cu 400 de ani înaintea erei noastre, care l-a descris în operele sale. Exemplarele de azi provin din cainii cu păr aspru pontatori — prepelicarii europeni — ca rezultat al unei creşteri îngrijite, efectuată de crescătorul E. K. Korthals care, printr-o selecţie anevoioasă a cainilor pontatori din Olanda, Elveţia, Germania şi Franţa şi prin încrucişare cu diferitele tipuri de caini din rasele germane cu păr aspru, a obţinut un caine omogen — Griffonul cu păr aspru. Răspandit şi iubit în toata lumea, Griffonul este singurul caine pontator-prepelicar, continental, căruia nu i s-a efectuat infuzie de sange englezesc.
Tipic pentru acest caine este soliditatea şi severitatea sa. Are corpul alungit, capul lung acoperit de păr aspru însă nu prea des, sprancene stufoase şi o mustaţă pronunţată. Craniul de lăţime medie este mai mult rotund, botul la fel de lung ca şi craniul, de formă pătrată, nasul întotdeauna maron, bine deschis. Ochii mari de culoare gălbuie sau maronie au o expresie inteligentă. Urechile de lungime mijlocie, plane, lipite de cap, prinse nu prea adanc, sunt bine acoperite cu păr scurt, amestecat cu păr lung, mai puţin aspru decat pe restul corpului. Trupul este viguros şi lung, pieptul adanc şi nu prea lat, spatele puternic, mai mult lung. Picioarele sunt drepte şi puternice, acoperite cu păr mai des pe pulpe, care poate fi sau lăţos sau neted, sau uşor zbarlit. Coada nu depăşeşte jaretul; este purtată orizontal, deseori cu varful puţin ridicat; amputată 1/3 sau 1/4, este acoperită cu un păr bogat, fără panaş. Părul este tare şi ţepos, asemănător cu al porcului mistreţ. Unii caini au guler din păr moale, lanos; sub părul ţepos care îi acoperă corpul se află un puf fin şi uşor. In general, părul este bine lipit de piele formand un acoperămant impermeabil, ceea ce îi conferă cainelui o rezistenţă remarcabilă la intemperii, la vanătoarea în mlaştini şi în apă.
Caine robust, inteligent, vesel, devotat şi credincios. Foarte afectuos, iubeşte mult copiii.
Excelent vanător în toate terenurile şi în orice climă, cu simţul olfactiv deosebit. Este folosit la vanătoare pentru orice fel de vanat. Este şi un minunat caine de însoţire si un excelent paznic.