Abisiniana

 

Abisiniana se caracterizeaza printr-o blana asemanatoare cu cea a iepurelui salbatic sau de crescatorie. De altfel, rasa a primit pentru un timp numele de „bunny cat" (pisica-iepuras) iar una dintre varietatile ei pastreaza numele de „iepure". Ipoteze dintre cele mai contradictorii continua sa fie emise in ce priveste originea exacta a abisinianei. Daca teza unei inrudiri directe cu pisicile din Egiptul antic pare sa fie putin probabila, cea a originii etiopiene este plauzibila. Stramosul abisinienelor ar fi atunci o pisica, denumita Zula, adusa in Anglia in 1868, in urma unei campanii militare desfasurate in Etiopia.

Unii presupun chiar ca zona pestrita care determina originalitatea pisicii Zula ar fi provenit de la pisica salbatica africana Felis libyca. Pentru altii, blana caracteristica abisinianei ar fi obtinuta in Marea Britanie, plecand de la pisicile tarcate cu par scurt. Se stie in schimb, cu certitudine, ca rasa a fost fixata si ameliorata in Anglia. Ea a fost prezentata inca din 1871 la expozitiile de la Crystal Palace, din Londra. Recunoasterea sa oficiala in celelalte tari a avut loc in 1882 si primele criterii de analiza au fost elaborate in 1889. Prezenta abisinianei in America incepe in 1909, rasa, recunoscuta de Cat Fanciers' Association in 1917, a cunoscut o dezvoltare reala in Statele Unite incepand cu anii 1930.

Pe continentul european, cresterea abisinianei, foarte scazuta in cursul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a demarat foarte bine dupe aceea. Astazi, abisiniana face parte dintre cele mai cunoscute rase cu par scurt, si popularitatea ei pare sa creasca atat in Europa cat si in Statele Unite. Departe de a stagna, rasa continua sit evolueze, pe de o parte la nivelul blanii care dobandeste diferite culori (crem, albastru-crem, argintiu etc.), pe de alta parte, la nivelul morfologiei capului ale carui contururi trebuie si fie line si armonioase.

Dupe mai mult de 120 de ani de selectie, rasa este perfect fixata si, prin hazard sau vointa deliberata, este de necontestat faptul ca abisiniana seamana mult cu faimoasele reprezentari ale pisicii egiptene prin intermediul carora era venerata zeita Bastes, fiica zeului Ra si protectoare a familiei. Silueta, in intregime, impune doua caracteristici: sobrietate si armonie. Astfel, corpul este perfect proportionat, fiind intre tipurile european si cel oriental. Musculatura e bine dezvoltata, dar fina. Picioarele sunt proportionate cu restul corpului: destul de lungi si fine, cu labe mici si ovale. Coada, mai groasa la baza, e lunga si subtire.

Capul este si el armonios, cu linii fine. Fata are un aspect moderat triunghiular. Profilul prezinta nas, barbie si stop medii. Demn de mentionat este faptul ca exista cateva divergente de selectie in ce priveste forma capului: abisinianele din Anglia tind sa fie de un tip mai oriental, cu un cap mai alungit decat abisinianele americane, de tip mai compact, cu un cap mai rotunjit (cele doua tendinte se repartizeaza in crescatoriile europene continentale). Urechile, largi la baza, sunt destul de mari si foarte departate. In varf au un smoc de par. Dar aceasta caracteristica, datorita careia e comparata cu o pisica linx in miniatura, nu pare sa fie decat apanajul catorva familii. Ochii au o forma usor migdalata. Pupilele pot fi de culoarea chihlimbarului, galben sau verde (numai ultimele doua nuante sunt aprobate in Statele Unite). Aceasta culoare trebuie sa fie pura, clara si intensa. Pleoapele sunt conturate cu negru.

Parul e fin si subtire. E scurt, dar nu excesiv, astfel incat fiecare fir de par sa-si poata arata faimoasa caracteristica impestritata sau ticking. Este vorba de benzi pigmentate pe fiecare fir de par, alternativ intr-o nuanta inchisa sau deschisa. Trebuie sa cautam in total doua sau trei benzi: cea a extremitatii firului de par este inchisa, cea de la baza e deschisa. Zona pestrita nu exista pe blana de pe partile declive (gat, burta, interiorul labutelor). Aceste fire de par au o pigmentatie omogena, de nuanta deschisa, a blanii in zona pestrita. Barbia poate fi si trebuie sa primeasca apelativul de „roscata", pentru ca gena care da aceasta varianta nu si alba.

Varietati

 

Tickingul blanii abisinienei, in functie de culori, determina diferitele varietati recunoscute.

- Abisiniana iepure - este vorba de varietatea de origine care are o blana asemanatoare blanii iepurelui. Primele denumiri in Marea Britanie au fost, de altfel, pisica-iepure. Aspectul blanii e brun-deschis. Benzile inchise pestrite sunt brun-inchis sau negre, iar benzile deschise, portocaliu-inchis, la fel ca si partile declive. O zona mai inchisa e permisa de-a lungul coloanei vertebrale, daca zona pestrita ramane vizibila. Extremitatea cozii, ca si partea plantara a labutelor posterioare sunt negre. Nasul este rosu-caramiziu conturat cu negru.

- Abisiniana sorrel - primele exemplare ale acestei varietati au fost descrise inca din 1887. Termenul englezesc "sorrel" se poate traduce prin "roib". Intr-adevar, aspectul de ansamblu al blanii este rosu-aramiu. Zonele inchise pestrite merg de la ciocolatiu pana la rosu-brun, zonele deschise si partile declive sunt galbene-portocalii. Pernitele sunt roz; nasul este roz conturat cu rosu­ brun. Din punct de vedere genetic, abisiniana nu este aceeasi cu cea a blanii pisicilor roscate sau crem.

- Abisiniana albastra - varianta mai recenta, creata in Marea Britanie si putin raspandita, e un derivat genetic de la varietatea iepure. Aspectul de ansamblu al blanii sale e albastru-gri cald. Zonele inchise pestrite sunt albastru-gri otel, zonele deschise la culoare si partite declive sunt crem-pal sau bej. Pernitele sunt albastru-gri, nasul este albastru-gri sau rosu caramiziu, inconjurat de o zona albastru-gri.

- Abisiniana bej - este vorba de derivarea genetica a varietatii sorrel. Aspectul general al blanii e bej-inchis. Zonele intunecate pestrite sunt crem-inchis, intr-o nuanta calda, zonele deschise si partile declive sunt crem-pal. Pernitele sunt roz, ca si nasul, incercuit sau nu de o zona de nuanta mai inchisa de roz.

- Abisiniana argintie, roscata sau solz de testoasa - se pare ca nuanta argintie exista la primele abisiniene, dar aceasta gena s-a pierdut pe parcurs, astfel incat reintroducerea ei in patrimoniul genetic al abisinienei se face apeland la sangele pisicilor de tip oriental. Prin acest mijloc indirect s-au creat varietatile roscata si solz de testoasa. Toate culorile de baza coexista cu nuanta argintie. Exista si abisiniene crem, asemenea iepurelui, tortie, albastru-crem, ciocolatiu-tortie, lila-crem, sorrel-tortie, caramel-crem.

Abisiniana e o pisica foarte activa si destul de posesiva fata de proprietarul ei. Este destul de prietenoasa cu oamenii. Mieunatul ei e discret, iar prolificitatea rasei e slaba, in general trei pisoi la o fatare. Rasa atinge tarziu aspectul sau definitiv. Astfel, pisoii se nasc fara zone pestrite, practic bicolori (parul are o nuanta inchisa deasupra si este inchis la culoare in zonele laterale). Zonele pestrite apar la 6 saptamani, iar culoarea definitiva, doar la varsta de un an, un an si jumatate.

Defecte: Pentru concursuri, o culoare amestecata a ochilor, absenta cercului negru de pe pleoape, un aspect prea masiv sau ochii rotunzi se penalizeaza la rasa abisiniana. Zona alba ce se intinde prea mult de la barbie, un medalion alb, un colier inchis, dungile pe labe sau o pigmentare defectuoasa duc la descalificare.