Birmaneza

 

Ca si stramosii siamezei, stramosii birmanezei existau de foarte mult timp in Asia de Sud-Est. Imagini destul de asemanatoare ale acestei rase au fost gasite alaturi de cele ale siamezei pe manuscrise stravechi, provenind din Ayuthia, capitala Siamului intre 1347 - 1767. Viata occidentala a birmanezei incepe in 1930, cand un american, doctorul Joseph Thompson, petrecandu-si vacanta la Rangoon, a fost sedus de aceste pisici indigene cu blana bruna, neintalnita la rasele noastre. A adus cu el in California o femela, numita Wong Mau, care era probabil un hibrid, echivalentul a ceea ce numim astazi tonkineza. Pentru a elucida secretul blanii maro, Wong Mau a fost printre primele exemplare studiate in cadrul unui program genetic. Ea a fost mai intai imperecheata cu un motan siamez ciocolatiu la extremitati, apoi au urmat diferite imperecheri inrudite cu puii sai. Astfel s-au obtinut primele birmaneze. In 1936, dupa o infuziune de sange de la noi exemplare provenind din Birmania, rasa era suficient de dezvoltata pentru a fi recunoscuta de Cat Fanciers' Association din Statele Unite.

Totusi, birmanezei i-a fost greu sa se impuna in lumea crescatorilor, pentru ca era adesea considerata o siameza de proasta calitate. De altfel, cateva infuzii de sange siamez, realizate pentru a evita inrudirea, au determinat Cat Fanciers' Association sa suspende inregistrarea pisoilor birmanezei intre anii 1947 si 1953. In acea perioada, au fost introduse in Europa primele birmaneze: mai intai in Marea Britanie (unde rasa a fost recunoscuta in 1952 de Governing Council of the Cat Fancy), apoi in Franta, in 1956, de doamna Simone Poirier. De altfel, Franta este tara in care denumirea de ,,zibelina" a fost data variantei maro de origine. Apoi, istoria birmanezei este marcata de divergenta care ii opune pe americani si pe britanici in privinta tipului capului si a variantelor recunoscute. Americanii au optat pentru un cap mai degraba rotund, cu ochii rotunzi, si pentru o recunoastere linitata a patru varietati de baza. Britanicii au selectionat un cap mai degraba de tip oriental si se arata mai deschisi la noile varietati. Pe continentul european, crescatorii se pun de acord asupra celor doua tipuri si accepta noile varietati. In Franta, sunt foarte multi care se dedica rasei, si Clubul pisicii birmaneze lucreaza la promovarea pisicii care cunoaste deja o mare popularitate in Statele Unite si in Marea Britanie.

Pentru toate standardele, birmaneza e o pisica de talie medie, de tip mediomorf, foarte eleganta si musculoasa, in acelasi timp, mai grea decat o indica aparenta. Pieptul e puternic si rotund. Membrele si coada sunt de lungime medie, proportionate cu corpul. Labele sunt mici si ovale. Divergentele apar in ce priveste forma capului si a ochilor. Pentru Governing Council of the Cat Fancy si Federatia Internationala a Felinelor, capul, vazut din fata, trebuie sa prezinte un craniu bombat, apoi sa se subtieze in triunghi si sa se termine printr-o barbie pronuntata; profilul trebuie sa fie marcat de un stop lejer. Ochii trebuie sa fie usor migdalati (marginea superioara oblica si cea inferioara rotunda). Pentru Cat Fanciers' Association, capul trebuie sa fie rotund, oricare ar fi unghiul de privire. Acest lucru presupune un craniu bombat, un spasm larg intre ochi, un bot scurt si puternic, o barbie puternica. Ochii trebuie sa fie rotunzi. Dar toate standardele sunt de acord in privinta urechilor medii, departate, largi si rotunjite la extremitati. Culoarca ochilor este stricta, galben-auriu cu o toleranta intre nuanta cenusie si cea a chihlimbarului. Textura blanii este deosebita: par scurt, culcat, dand impresia de satin stralucitor. Intensitatea pigmentatiei diverselor parti ale blanii este tipica rasei, oricare ar fi varietatea: maxima la extremitati (corespunzand culorii partilor extreme ale siamezei), medie pe spate si laterale, atenuata pe partile declive.

Americanii nu recunosc decat cele patru varietati de baza (bruna zibelina, albastra, ciocolatiu-deschis si lila), celelalte constituind rasa Malayan. Englezii recunosc o gama mai larga de culori: galben-portocaliu, crem, solz de testoasa, seal, albastru-crem si solz de testoasa cu nuante ciocolatii. Toate sunt bazate pe gena responsabila cu pigmentatia portocalie la pisici, gena absenta la inceput si introdusa in 1975 prin incrucisari cu siameze roscate si/sau cu europene roscate si solz de testoasa. Livre officiel des origines felines recunoaste varietatile solz de testoasa, albastru, ciocolatiu, lila, rosu, crem, zibelina, albastru-crem, solz de testoasa ciocolatiu, lila-crem.

Caracter si crestere

 

Birmaneza e afectuoasa, dar si exuberanta si sportiva; poate fi un excelent vanator la tara. Se adapteaza bine vietii de apartament. In ce priveste reproducerea, tendinta orientala se face remarcata, cu o pubertate precoce la femele (in medie la 9 luni) si o prolificitate usor superioara mediei de 4 - 5 pisoi la feline. Tendinta orientala se face remarcata si in ce priveste vocea, care e destul de putemica. La nastere, pisoii au o blana foarte deschisa, avand cateodata urme tarcate. Aparitia culorii definitive si disparitia partilor tarcate se produc dupa varsta de doua luni si jumatate. La fel se produce si schimbarea culorii gri-bleu a ochilor pisoilor in galben, tipic rasei. Demn de notat este faptul ca, la pisica in varsta, blana devine mai inchisa si ochii tind spre o nuanta de verde. La birmaneza, faptul ca toti pigmentii suns atenuati pe corp, ramanand inchisi doar la extremititi, se datoreaza actiunii unei gene specifice, proprie rasei. Aceasta gena purtata de un cromozom nonsexual a fost numita Cb , litera b venind de la birmaneza. Astfel, pisica, neagra din punct de vedere genetic, are o blana maro­inchis (zibelina). Printre defectele grave se numara: anomaliile osoase ale cozii (noduri sau neregularitati), culoarea verde sau albastra a ochilor. Sunt descalificanti ochii albastri, medalioanele si petele, cat si caracterul agresiv.