Siameza

 

Rasa siameza pastreaza secretul in ce priveste speciile salbatice care i-au dat nastere si momentul in care s-a produs mutatia responsabila de blana sa caracteristica. Stim, pe de alta parte, ca siameza este cunoscuta de mult timp in Siam (numele vechi al Thailandei). Au fost gasite reprezentari destul de asemanatoare cu siameza in manuscrise provenind din Ayuthia, capitala Siamului intre 1347 si 1767. Putem spune ca numele de ,,siameza" dat acestei pisici reflecta foarte bine originea ei geografica.

Patrunderea siamezei in istoria felinotehniei occidentale e atestata la sfarsitul secolului al XIX-lea. Exista cateva controverse in acest sens. Se pare ca doi subiecti (a caror origine ramane necunoscuta) au fost prezentati la prima expozitie felina la Crystal Palace, Londra, in 1871. S-a raportat ca aceasta prima aparitie a speriat cronica lumii feline, ambele animale suscitand reactii contradictorii, dar nu indiferenta. Mai precise sunt informatiile privind cele doua cupluri: pe de o parte Pho si Mia, aduse din Siam in Anglia de Sir Owen Gould in 1884, si pe de alta parte, doua alte exemplare aduse in Franta, anul urmator, de catre Auguste Pavie.

Este de notat ca exista dubii in ce priveste modalitatile de achizitie a acestor pisici. Pentru unii, ar fi vorba de un cadou al regelui Siamului pentru diplomatii straini; pentru altii, achizitia s-ar fi facut fraudulos, deoarece exportul de siameze, proprietate exclusiva a curtii regale, ar fi fost pedepsit cu moartea. Este clar ca aceste prime exemplare trebuie sa fi fost fragile, astfel incat Auguste Pavie le-a incredintat pe ale sale Gradinii Plantelor. In ciuda tuturor acestor precautii, primele siameze nu au supravietuit mult timp. Din fericire, rasa isi facuse adepti. Importurile din Siam au fost reluate in Europa si in Statele Unite unde primele siameze au fost aduse in 1890. In 1892, un prim standard a fost stabilit de Governing Council of the Cat Fancy in Anglina.

Fiind ameliorate tehnicile de crestere si datorita adaptarii rasei la conditiile noastre de clima, siamezele au devenit foarte populare in lume incepand din 1920. Este foarte important de subliniat ca primele siameze prezentau diferente evidente, in raport cu exemplarele pe care le putem admira acum in expozitii. Astfel, contrastul intre extremitatile colorate si corpul de culoare deschisa era foarte putin marcat, albastrul ochilor era mai putin intens, si morfologia era mai degraba mediolina (amintind de cea europeana), cu un cap destul de rotund.

In plus, o mare parte din exemplare prezenta un strabism convergent si o coada „innodata" (adica, cu vertebre mai mult sau mai putin deformate si sudate). Frecventa acestor anomalii era acceptata de primele standarde. Schimbarea politicii s-a realizat in anti 1930, si astazi strabismul si coada innodata constitute defecte descalificante. Rezultatele au fost spectaculoase si exemplarele care poarta aceste anomalii au devenit foarte rare. Paralel, crescatorii au ameliorat blana si ochii si au creat noi varietati. Dar, mai presus de toate, ei au modificat morfologia pentru a se orienta catre un tip longilin, mai apropiat de imaginea pe care ne-o faceam despre o pisica de tip oriental. In randul crescatorilor si arbitrilor au aparut rapid polemici despre aceasta morfologie, britanicii ramanand relativ moderati, europenii continentali si mai ales americanii impingand la extrema aceasta modelare. Paradoxal, publicul larg se pare ca a ramas atasat imaginii siamezei „de tip vechi". Astazi siameza ideala e o pisica zvelta, nu prea slaba, cu o lime eleganta, rafinata, de talie mijlocie, cu corp suplu si musculos. Si exemplarele cu aceste calitati atrag publicul.

Prin morfologia sa, siameza constituie modelul perfect al tipului oriental, cu alte cuvinte ea este de tip longilin. Astfel, corpul trebuie sa fie lung, zvelt, cu o latime egala a umerilor si a coapselor. Membrele sunt lungi si fine, cele posterioare fiind putin mai inalte decat cele anterioare. Atentie, longilin nu inseamna fragil: siameza trebuie sa pastreze o talie medie si sa fie musculoasa. Coada trebuie sa fie lunga, fine, terminate cu un varf ascutit. Capul este in armonie cu corpul. Fat a are forma unui triunghi isoscel al carui varf e nasul si baza e linia care uneste urechile. Acestea din urma sunt mari, largi la baza, bine departate si ascutite. Laturile triunghiului trebuie sa fie rectilinii, mai ales la punctul de unire dintre falci si bot. Profilul e drept dinspre frunte spre varful nasului, fara pinch sau stop. Nasul e lung, barbia puternica. Varful nasului si varful botului trebuie sa fie in acelasi plan vertical. Ochii migdalati, oblici catre nas, sunt bine despartiti.

Oricare ar fi varietatea, ei vor fi intotdeauna de un albastru-inchis magnific, deosebit de limpede. Blana e scurta, fina, deasa. Blana si culoarea ochilor constituie o caracteristica majora a rasei. De fapt parul nu e pigmentat decat la extremitatile corpului: fata, urechi, membre si labe, coada. Trebuie sa existe un contrast foarte net intre aceste zone - pe care anglo-saxonii le numesc points, termen folosit frecvent de crescatorii din lumea intreaga - si restul corpului.

Pentru varietatile recunoscute, existe la siameza o diferenta evidenta intre standardul american si cel european. Doar patru varietati, de baza - culoarea focii (seal), ciocolatie, albastru si lila la extremitati -, sunt admise in Statele Unite. Siamezele de alte varietati sunt recunoscute sub numele de colourpoint cu par scurt. In Europa, toate sunt recunoscute siameze ca atare si varietatile sunt aproape nelimitate: cenusie, maro-deschis, caramel la extremitati (fawn point) etc.

- Seal point - Este varietatea cea rnai veche si cea mai raspandita. Points sunt maro-inchis dens, asemanator culorii unor foci (de unde termenul de seal). Corpul este maro-deschis pe spate, crem pe partile declive. Varful nasului si pernitele sunt de aceeasi culoare ca si points.

- Chocolate point - Aceasta varietate maro care exista la primele siameze trecea drept o greseala a varietatii seal. In anii 1950, crescatorii au deschis culoarea maro si ciocolatia point a fost recunoscuta. Extremitatile sunt de culoarea ciocolatei cu lapte, contrastand cu nuanta ivorie a corpului. Nasul si pernitele sunt ciocolatii, cu o nuanta de roz.

- Blue point - Aceasta varietate, derivata genetic din rasa ce are nuanta seal point, a fost recunoscuta prima data in 1932 de Cat Fanciers Association. Se presupune ca gena de derivare provine de la Korat, rasa de pisici albastre contemporana cu siameza in Siam. Extremitatile sunt albastru­ intens, corpul are o nuanta albastruie rece pe spate, tinzand spre alb in zonele declive. Nasul si pernitele sunt albastre.

- Lilac point - Derivata genetic din rasa ciocolatic, a fost recunoscuta pentru prima data in 1955 de Cat Fanciers' Association sub numele de frost point (acest termen vroia sa sublinieze nuanta „alb-inghetat" a corpului). Extremitatile sunt gri-roz, nasul si pernitele au culoarea lila sters.

Dupa toate probabilitatile, celelalte varietati au fost create prin imperecherea stricta cu rasa europeana sau americana cu par scurt. Aceasta practica a permis introducerea genelor de culori inexistente sau rare la siameze. Totusi, pentru ca aceasta imperechere a modificat tipul, au fost necesari multi ani de selectie pentru a regasi morfologia ceruta de standard. De aceea, aceste varietati nu au fost recunoscute decat tarziu, incepand cu anul 1960. Sa ne amintim ca, in Statele Unite, ele constitute o rasa aparte numita colourpoint cu par scurt. Aceasta rasa are nuante rosii sau crem care sunt galbene-portocalii la extremitati, respectiv crem fara dungi, corp alb, mai mult sau mai putitn cu umbre, nas si pernite alb-roz. In aceasta categorie intra seria celor tabby point (numite lynx point in Statele Unite), a celor tortie point si, in sfarsit, a celor tortie tabby point (numite tortie lynx point in Statele Unite). Aceste trei serii au extremitati cu dungi, solz de testoasa, respectiv solz de testoasa cu dungi. In fiecare serie, regasim nuante de seal, chocolate, blue si lilac. Tarcatele la extremitatile corpului pot sa fie rosii sau crem. Nasul si pernitele fiecarei varietati sunt de aceeasi culoare ca la varietatile de baza corespunzatoare. Totusi, in ce priveste nasul, sunt de dorit petele roz; termenul uzual este „marmorat". In Franta, Livre officiel des origines felines recunoaste toate culorile point.

Originalitatea aspectului siamezei este dublata de originalitatea caracterului. De o mare vivacitate, siameza se dovedeste excesiva in reactii. Este foarte atasata de stapanul ei, dar si foarte posesiva, ceea ce ne face sa spunem ca are tin comportament intre cel al cainelui si cel al pisicii. Siameza se adapteaza destul de bine calatoriilor si schimbarilor de locuinta; este, in schimb, neincrezatoare in strain si are adesea reactii foarte rapide in caz de pericol sau durere. Vocea constitute o alta latura originala. Tipatul e puternic (atentie cand stati langa siameze in calduri), dar siameza stie, de asemenea, sa-si moduleze vocea la infinit, iar ,,conversatia" sa este sustinuta, agreabila si foarte expresiva. Originalitatea este de regasit si in fiziologia sexuala.

Astfel, pisica siameza e precoce, primele calduri aparand in medie la 9 luni, cu toate ca au fost observate si extreme, intre 4 si 20 de luni. Mai delicata este scurta durata a ciclului sexual (nu rar s-au constatat calduri la 15 zile o data). Mai mult, pisica siameza rar cunoaste repausul sexual in perioada toamna-iarna, observat in mod normal la pisicile europene. Prolificitatea sa e mai degraba superioara mediei constatate la pisici sau feline (4, 5 pisoi), foarte adesea avand o sarcina de 6 pisoi. In acest sens, trebuie mentionat ca pisoii siamezi se nasc in intregime albi. Pigmentarea extremitatilor apare progresiv, la o luna, in ordinea urmatoare: fata si urechile dupa 5 zile, apoi labutele si coada. In concluzie, nu alegem pisica siameza la intamplare. Particularitatile acestei rase fac ca alegerea unei astfel de pisici sa fie bine gandita. Va fi o companie captivanta, daca i se va oferi un mediu uman echilibrat.

Responsabila de aparitia pigmentarii la pisicile siameze este o mutatie a unei gene precise. Aceasta gena, numita C, nu permite pigmentarii parului sa apara decat in partile mai reci ale corpului. Astfel, numai extremitatile sunt pigmentate. In cazul unei rani pe corp, parul poate sa creasca in acel loc mai inchis, cicatricea fiind putin vascularizata, deci mai rece. Actiunea genei e modulata de temperatura ambianta: daca e crescuta intr-un mediu racoros, siameza va avea corpul mai colorat si, deci, contrastul extremitati-corp mai putin evident decat daca e crescuta intr-un mediu calduros. Varsta conteaza, corpul capatand o nuanta mai inchisa incepand cu 3 - 4 ani (cariera in concurs trebuie inceputa inainte de aceasta varsta). In sfarsit, trebuie sa semnalam ca gena C este rsponsabila de un al doilea efect: ochii sunt albastru-inchis. Aceasta culoare a ochilor si extremitatile sunt asociate in general. Printre defectele care duc la descalificare, amintim coada vizibil innodata, petele albe pe membre sau pe picioare, un corp slab.