PetsHome.ro

Lumea Animalelor

  • Despre noi
  • Sfat doctor
  • Info util
  • Galerie
  • Anunturi
  • Contact
  • Cautare
    • Home
    • Caini
    • Pisici
    • Cai
    • Reptile
      • Serpi
      • Iguane
      • Cameleon
    • Papagali
    • Altele
      • Testoase
      • Porcusori
      • Scorpioni
      • Pesti
      • Columbe

     

     

    MELANOTAENIA BOESEMANI

     

    MELANOTAENIA BOESEMANI

        Este o specie de apa dulce care isi are originile in apele lacului Ajamaru, din zona Irian Jaya, din Indonezia. Acest peste mai este cunoscut si sub numele de: Pestele-curcubeu al lui Boeseman (Boeseman's Rainbowfish), Peste-curcubeu Bicolor (Bicolor Rainbow) sau Boesemani.

        Aceasta specie de pesti are un corp alungit, turtit pe laterale si cu o forma putin ovaloida. Are un cap mic, de la care porneste un spate ridicat si o burta lasata. Asa cum arata denumirea sa populara, este un peste cu un corp impartit in doua culori. Partea din fata, pana la jumatatea corpului, este colorata in albastru. Ea este brazdata de trei dungi transversale de culoare albastra. Pe laterale, pe mijlocul zonei, exista cate o dunga albastra, care porneste de langa gura, traverseaza zona ochiului si se stinge undeva in apropierea penducului caudal. A doua jumatate a corpului este colorata in galben-portocaliu, cu margini albastre si albe. Inotatoarele pectorale sunt de culoare albastruie, asemenea portiunii din fata. Inotatoarele anala si dorsala sunt impartite in doua culori, aferente celor doua parti ale corpului, partea din fata, albastruie, si cea din spate, galbena. Portiunea galbena este mai mare decat cea albastruie. Coada sa este mare, cu un capat putin concav. Ea are baza colorata in galben-portocaliu, urmata de o zona exterioara, colorata in albastru-violaceu. Descrierea de mai sus, este valabila pentru masculi, in vreme ce, femelele, sunt ceva mai putin colorate.

        Pentru o buna intretinere a acestor pesti, aveti nevoie de un acvariu cu un volum minim de aproximativ 130 – 170 de litri, cu o duritate a apei cotata la 6 pana la 20°GH, cu o temperatura a apei cu valori cuprinse intre 25 si 30°C si cu un pH cu variatii intre 7 si 9. Fiind o specie care prefera apele de mijloc si suprafata ale acvariului, partea de sol nu este foarte importanta. Folositi o vegetatie densa, pe laterale si in zona din spate ale acvariului, lasand zona centrala dedicata inotului.

        Este un peste pasnic potrivit pentru un acvariu cu o populatie piscicola linistita si bine inchegata. Este de preferat sa fie tinut in grupuri de minim 3 exemplare si nu de unul singur. Va putem sugera sa aveti pe post de companioni pesti din familiile: barb, tetra, gourami, alti pesti-curcubeu. La maturitate, un exemplar masculin din aceasta specie, atinge o lungime maxima de aproximativ 11 cm, in vreme ce o femela ajunge abia la 8 cm. Este recomandat sa faceti inlocuiri periodice de apa in acvariu, pentru o sanatate buna a pestilor.

        Aceasta pecie de pesti este una carnivora care adora sa se hraneasca cu insecte, larve ale acestora, crustacei, viermi, rame, dar si cu hrana preparata sub forma de fulgi. Masculii sunt ceva mai voluminosi decat femelele, au un spate mai ridicat si devin din ce in ce mai colorati, odata cu avansarea in varsta.

        Reproducerea lor se realizeaza aproape similar cu cea a speciei Glossolepis incisus. Procesul este putin ingreunat de dificultatea in ce priveste hranirea puietului. Puietul proaspat eclozat este foarte mic si creste foarte repede, daca este bine hranit. Incepeti sa hraniti puietul cu infuzori, imediat de la eclozare. Dupa o saptamana, daca raspund bine, incepeti sa ii hraniti cu mancare uscata bine maruntita. 

     

    Despre noi | Sfatul doctorului | Galerie foto / video | Anunturi | Forum | Informatii utile | Cautare | Contact